luni, 27 ianuarie 2014

100 de întrebări și 100 de răspunsuri despre ecumenism/30

Există celibatul preoțesc în celelalte Biserici?

Miniștrii Bisericii Catolice sunt obligați la viața trăită în celibat. În cazul în care un preot se convertește de la o Biserică creștină unde nu există obligația celibatului, la Biserica Catolică, în care această obligație există, așa cum a demonstrat practica catolică a ultimilor ani față de preoții anglicani care s-au convertit la Biserica Romano-Catolică, sacramentul căsătoriei primit în precedență este recunoscut. Dispensându-i pe acești preoți de obligația celibatului, Biserica îi îndreaptă în același timp, spre acele slujiri care să le asigure siguranța materială pentru întreținerea familiei. 
În cazul Bisericii Ortodoxe, celibatul este obligatoriu exclusiv pentru călugări, în vreme ce nu este în vigoare pentru preoții diecezani. Cei care doresc să încheie o săcătorie trebuie să facă acest lucru înainte de hirotonirea diaconală, succesiv nemaifiind posibil acest lucru. Canonul 10.IV al Sinodului de la Ancyra (314) stabilește: 

„Dacă candidații la diaconat, în momentul hirotonirii, își declară intenția de a vrea să se căsătorească și de a nu putea trăi în celibat, atunci, dacă efectiv se căsătoresc, aceștia vor putea să continue să-și exercite slujirea, dacă episcopul, în momentul hirotonirii, le va da lor permisiunea de a se căsători; dar dacă în momentul hirotonirii au tăcut și au acceptat, primind ordinele sacre, să trăiască în celibat, dar mai târziu decid să se căsătorească, atunci vor pierde diaconatul”.

Conciliul Ecumenic al VI-lea de la Constantinopol (680-681), numit și „Trullan” a confirmat această practică. Se afirmă: 

„Prin canoanele apostolice a fost confirmat că între ceu necăsătoriți care doresc să facă parte din cler, numai acoliții și cantorii, iar nu și subdiaconii, se pot căsătorii. Deci, și noi, în baza celor spuse mai înainte, stabilim de astăzi ca subdiaconii, diaconii și preoții, nu au dreptul, după hirotonire, să încheiere legământul sacru al căsătoriei, iar dacă cineva va face acest lucru, să fie îndepărtat (can. 6).

Dreptul Bisericii Ortodoxe interzice miniștrilor să încheie legământul sacru al căsătoriei după hirotonirea diaconală (deci și după hirotonirea întru preoție), și în cazul morții soției preotului. Normele Bisericii îl obligă în acest caz la viața de văduvie. Deci, în vreme ce Biserica Ortodoxă le permite laicilor să se recăsătorească a doua oară, preoților le interzice categoric acest lucru. Ea afirmă că un preot căsătorit a doua oară ar fi ca „sarea fără gust” (Mt 5, 13). 
Este o chestiune complexă, care chinuie clerul ortodox până astăzi și, fără îndoială va trebui să fie analizată la viitorul sinod ortodox. Unii, inspirându-se din considerații de natură practică, de dificultățile ce apar după moartea soției (legate de exemplu de educația copiilor), susțin poziția că preoții rămași văduvi ar trebui să se poată recăsători. 
Biserica Ortodoxă mai prevede unele limitări în baza condiției sociale de proveniență a femeii. Canonul apostolic nr. 18 dispune ca „Cel care se căsătorește cu o văduvă, o divorțată, o prostituată, o sclavă, o artistă , nu poate deveni episcop, preot, diacon și, în general, să intre să facă parte din cler”.
În Bisericile tradiției protestante nu există obligația celibatului. Din acest motiv, miniștrii pot să încheie căsătorie în orice moment, înainte, cât și după hirotonire. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu